Diagnoză climat și cultură organizațională
Diagnoza organizațională este o metodă creativă de a cunoaște o companie la toate nivelurile, utilizată pentru identificarea cauzelor profunde ale problemelor cu care se confruntă o organizație, a inconsecvențelor și a incongruențelor în raport cu valorile și obiectivele organizației cu scopul oferirii de recomandări pentru îmbunătățire. Diferite modele de diagnostic pot fi utilizate în diferite situații, în funcție de dorințele, nevoile și scopurile clienților noștri.
Impactul culturii companiei asupra performanței este incontestabil, dar adesea subevaluat. Cultura organizațională este un factor cheie în procesul de intervenție, deoarece, după cum arată cercetările în domeniu (Schein, 2010), pentru ca inițiativele de schimbare să aibă succes, trebuie luată în considerare cultura organizațională și, în cele din urmă, va trebui să existe o schimbare de cultură implicată.
Diagnoza de climat și cultură organizațională furnizează și o sinteză a punctelor forte și domeniilor de dezvoltare pentru întregul grup de manageri al companiei, dar și instrucțiuni pentru trainingurile de dezvoltare a abilităților manageriale.
Informațiile concrete furnizate de Diagnoza Organizațională Managerială sunt următoarele:
⦿ Sinteză cuprinzătoare pentru executiv
⦿ Analiză a setului de abilități critice – identificarea celor mai importante abilități specifice companiei
⦿ Concordanța managerilor privind abilitățile critice
⦿ Expunere completă a stadiului de dezvoltare managementului organizației
⦿ Analiză comparativă a seturilor de abilități – ce identifică prioritățile de dezvoltare din cadrul companiei
⦿ Analiză completă a necesităților de training din cadrul organizației
Referință: Schein, E. (2010). Organizational Culture and Leadership. San Francisco, CA: John Wiley & Sons, Inc.