GMC_03

Competiție Global Management Challenge

“Acea persoană conştientă de faptul că înainte de a fi conducător, succesul înseamnă să creşti, să investeşti în tine. Când ajungi să conduci,succesul înseamnă să vizezi creşterea şi dezvoltarea altora.” Jack Welch

Global Management Challenge® reprezintă cea mai importantă competiție de strategie și management din lume reunind, până în prezent, peste 400.000 de participanți din 42 de țări.
La ora actuală este singura competiție prezentă pe piața românească, ce cuprinde toate ariile decizionale ale unei companii.

Global Management Challenge® este o simulare de strategie şi management care are la bază o situaţie economică reală, în care un număr de companii virtuale, reprezentate de echipele participante concurează între ele într-un mediu de afaceri obişnuit. Un model computerizat foarte complex simulează interacţiunile dintre diferitele departamente ale fiecărei companii, relaţiile de concurenţă între companii şi mediul economic, toate acestea având ca scop final obţinerea celei mai mari performanțe ale investiției.

Dincolo de toate aceste aspecte, Global Management Challenge® reprezintă un simulator de tip „real life”, transpus în activitatea de management.

Care sunt beneficiile participării la un astfel de training?

  • Abilitatea de a gândi strategic, analizând diverse scenarii posibile;
  • Cultivarea flexibilităţii mentale, datorită mediului în permanentă schimbare;
  • Identificarea potenţialului de lider, exersând abilităţile prin competiţia Global Management Challenge®;
  • Dezvoltarea spiritului antreprenorial;
  • Identificarea abilităţilor manageriale;
  • Munca în echipă, fiind un excelent exercițiu de team-building;
  • Dezvoltarea şi implementarea de strategii eficiente de management al talentelor;
  • Identificarea, selecţia şi dezvoltarea celor mai performanţi membrii ai echipelor manageriale;
  • Valorificarea spiritului competitiv;
  • Aplicarea strategiilor de valorificare a spiritului întreprinzător;
  • Creşterea eficienţei echipei manageriale.

Mod de Desfăşurare

În România competiţia se desfăşoară în patru etape:

  • Etapa I  – Business&Strategy Workshop;
  • Etapa II – Semifinala competiţiei Global Management Challenge®;
  • Etapa III – Finala Naţională;
  • Etapa IV- Finala Internaţională.

GMC_04

Această competiţie reprezintă şansa de a concura cu cele mai bune echipe din  cadrul celor mai puternice companii din România. Acest exerciţiu de management întăreşte colaborarea şi lucrul în echipă, ajută la descoperirea de noi talente şi, nu în ultimul rând, dezvoltă abilităţile manageriale şi strategice ale angajaţilor.

Pentru înscrieri și informații suplimentare despre competiția Global Management Challenge România, consultanții noștri vã stau în permanențã la dispoziție, la telefon: +40 372686028 sau e-mail: gmc@gmcromania.ro