Doru Dima

Daiana Ostate

Creanga Claudia

Director General Dr. Psih. Doru DIMA
|

Doru DIMA este Doctor în Psihologie Organizațională, antreprenor și manger de succes, cu o experiență de peste 18 de ani în domeniul Resurselor Umane.
Fondator și CEO al Dima Consulting Group și Profiles International România, ambele poziționate printre pricipalii jucători ai pieței de consultanță, a implementat și gestionat o serie de proiecte naționale și internaționale importante, printre care merită amintite:
Incubatorul de afaceri, un program ce contribuie la dezvoltarea sectorului IMM din România prin crearea unor noi locuri de munca în zonele vizate,
Proiectul „VIA –Vocație, Interese, Autocunoaștere și dezvoltare, drumul către succesul profesional” – un proiect de orientare și dezvoltare profesională pentru elevi si studenti ce are un impact semnificativ în rândul tinerilor.
Competiția Global Management Challenge – o simulare de strategie şi management care are la bază o situaţie economică reală, în care un număr de companii virtuale, reprezentate de echipele participante concurează între ele într-un mediu de afaceri obişnuit. La ora actuală este singura competiție prezentă pe piața românească, ce cuprinde toate ariile decizionale ale unei companii.

Începând cu luna mai 2015 a devenit co-fondator al Great People Inside, o companie internațională ce dezvoltă evaluări online de resurse umane, personalizate și adaptate la specificul fiecărei organizații și job în parte, fiind un concept unic în industria HR. Evaluările sunt oferite prin intermediul unei noi tehnologii, o platforma de Talent Management Assessment Solutions, de tip cloud, configurabilă și 100% customizabilă. Platforma Great People Inside -GR8PI a primit din partea EuroCloud România premiul pentru „Cel mai bun start-up de cloud” din anul 2016. În ultimul an, Great People Inside a evoluat de la un start-up local bazat pe Cloud, la o companie internațională cu sediul în Singapore și reprezentanțe în Europa, Emiratele Arabe Unite, Asia și America de Nord.

Autor al unor lucrări de referință în domeniul afacerilor precum și a numeroase articole apărute în reviste locale și naționale, Doru Dima a publicat şi a participat la elaborarea a numeroase cursuri, cărţi, lucrări ştiinţifice și de business.
În plus el este Președintele Colegiului Psihologilor din Brașov, Membru al Asociației Psihologilor din România, Președinte al filialei locale Brașov și reprezentant al Colegiului Psihologilor din România la Federația Asociațiilor Europene de Psihologie (EFPA).

Expert Contabil Daiana OSTATE
Departament Financiar – Contabil

Daiana Ostate s-a alăturat echipei Dima Consulting Group în anul 2013 pe postul de Expert Contabil.

Licențiată a Facultății de Științe Economice din cadrul Universității Transilvania Brașov și-a continuat dezvoltarea profesională obținând certificarea de expert contabil. În prezent este stagiar în activitatea de audit financiar la Camera Auditorilor Financiari din România.

Stilul ei deschis, optimismul și standardele profesionale ridicate au dus la integrarea rapidă în echipa noastră aducându-și astfel contribuția, prin cunoștințele dobândite pe parcursul anilor de studiu si experiența acumulată în 10 ani de activitate, în domeniul financiar – contabil.

Este directă în exprimarea opiniilor, expune aspectele și ideile în mod deschis, valorificând diferitele interpretări. Apreciează creativitatea în abordarea teoretică și practică a problematicii economico-financiare.

Consilier Juridic Claudia CREANGĂ
Departament Juridic

Claudia Creangă este Consilier Juridic în cadrul Dima Consulting Group și Great People Inside din 2010 şi asigură asistenţă juridică de specialitate tuturor departamentelor companiei. De asemenea are responsabilităţi specifice în gestionarea Incubatoarelor de Afaceri din Braşov şi Alba Iulia, înfiinţate prin  „Programul naţional multianual pe perioada de înfiinţare şi dezvoltare de incubatoare tehnologice şi de afaceri” dezvoltat de Ministerul Economiei.

Organizată, creativă şi implicată activ în toate proiectele dezvoltate şi derulate de Dima Consulting Group și Great People Inside, Claudia se recomandă ca o persoană de încredere şi orientată către atingerea rezultatelor, îmbinând cu succes plăcerea de a lucra cu oamenii cu experienţa profesională.

Claudia este licențiată în Ştiinţe Juridice şi deţine 10 ani de experienţă în acest domeniu, cautând în permanenţă noi căi de dezvoltare.

Istrate Mihaela

Matei Georgiana

Șef dep. formare profesională – Mihaela ISTRATE
Departament Cursuri

După 14 ani dedicaţi educării copiilor din ciclul primar, Mihaela Istrate s-a alăturat echipei Dima Consulting Group în anul 2001, încă de la începuturile acesteia. În prezent este Șef departament formare profesională.

Fire deschisă, analitică şi orientată spre rezultate este fascinată de oameni şi tot ce înseamnă ei prin varietate, sentimente, personalitate, culoare, trăiri. Consideră că educaţia trebuie să fie un proces continuu, pentru că aduce un plus de valoare oamenilor şi vieţii.

Dorinţa de perfecţionare a îndemnat-o să participe la diverse programe de formare profesională: formator, expert achiziţii publice, manager proiect, training vânzări etc.

Şi-a consolidat experienţa în formarea profesională a adulţilor în cadrul departamentului cursuri, pe care îl conduce de peste 10 ani, prin organizarea procesului de certificare/recertificare a programelor de formare profesională, conceperea unor programe analitice şi a suporturilor de curs aferente, menţinerea relaţiilor firmei cu importante instituţii ale statului: ministere, consilii judeţene, primării, ANC, ISCIR, AJOFM etc., precum şi cu clienţi/societăţi comerciale însemnate: Schaeffler Romania, Tenaris Silcotub, Condmag, District Dialog, Rolem, Dexion Storage Solutions, Kronospan, IAR etc. A participat alături de echipă la implementarea cu succes a mai multor proiecte cu finanţare europeană.

Mihaela Istrate este licenţiată a Facultăţii de Ştiinţe Economice, specializarea Management, în cadrul Universităţii ,,Transilvania” din Braşov.

Specialist formare profesională –
Georgiana MATEI
Departament Cursuri

Georgiana Matei s-a alăturat echipei Dima Consulting Group în anul 2010, în calitate de Specialist formare profesională.

S-a integrat și dezvoltat profesional într-un ritm rapid, ocupându-se de organizarea cu succes a numeroase cursuri de calificare, perfecționare și specializare. Prin interacțiunea continuă cu oameni din diverse domenii a dobândit experiență și abilități de comunicare și organizare. Capacitatea de lucru în echipă și dorința de dezvoltare continuă au ajutat-o să se implice în proiectarea și organizarea training-urilor.

Absolventă a Facultății de Știința și Ingineria Materialelor, specializarea Ingineria şi Protecţia Mediului, continuată cu un master de Design de Produs şi Mediu pentru Dezvoltare Durabilă, Georgiana completează echipa prin viziunea ei tehnică și prin capacitatea de planificare.

Este o fire comunicativă, cooperantă, deschisă și organizată, trăsături esențiale în activitățile întreprinse în cadrul companiei.

Director Sucursala Constanţa –
Carmen LĂZĂROAIA

|

De profesie psiholog, Carmen Lăzăroaia este parte a echipei Dima Consulting Group inca din anul 2000. Cu o experiență de peste 15 ani managementul resurselor umane, Carmen coordonează activitatea sucursalei din Constanța a firmei Dima Consulting Group, având ca obiectiv să devină în zona de sud est a țării lider în domeniul consultanței în resurse umane.
Are experiență în dezvoltarea și implementarea de sisteme și proceduri de lucru cu rol în valorificarea eficientă a potențialului uman dintr-o organizație.
În ultima perioadă, s-a specializat în acordarea de consultanță și servicii suport pentru instituțiile medicale ce se înscriu în procesul de acreditare.
Este membru al comitetului filialei Constanța a Colegiului Psihologilor din România.

Madalina Smeureanu

Minciu Monica

Neagu Kamellia

Manager de Recrutare și Dezvoltare –
Mădălina SMEUREANU
Departament Resurse Umane

Mădălina Smeureanu a absolvit ,,Facultatea de Psihologie și Științele Educației” din cadrul Universității Transilvania din Brașov, ulterior a urmat un curs de ,,Inspector resurse umane’’, un Master de Programare Neuro-Lingvistică (NLP-Resonanz) și lucrează în compania Dima Consulting Group din anul 2008. În prezent ea deține funcția de Manager de Recrutare și Dezvoltare.

În această perioadă a avut oportunitatea de a colabora cu numeroși clienți (atât din mediul privat, cât și din mediul public), de a găsi soluții eficiente și de a se implica în proiecte complexe din domeniul HR: analiza muncii, consultanţă internă şi externă pe probleme de resurse umane, diagnoză organizațională, recrutare și selecție de personal, concepere și susținere de programe de formare și dezvoltare a abilităților manageriale și sociale.

De ce i se potrivește atât de bine domeniul consultanței în resurse umane? Lucrul cu oamenii, dinamica organizațiilor și schimbările de pe piața muncii o provoacă pe Mădălina să își dezvolte adaptabilitatea, deschiderea spre nou și să se perfecționeze continuu. În plus, abilitățile sale de comunicare, profesionalismul, perseverența și entuziasmul său o ajută să construiască ușor relații interpersonale și să își îndeplinească obiectivele profesionale la standarde ridicate.

Specialist de Recrutare și Dezvoltare
Monica MINCIU
Departament Resurse Umane

Monica Minciu s-a alăturat echipei noastre în anul 2013. Și-a început cariera în domeniul resurselor umane în anul 2005 în cadrul unei companii româno-slovene, apoi a lucrat ca psiholog în cadrul unor organizații unde a avut ocazia să implementeze proiecte pentru dezvoltarea resurselor umane din fonduri europene.

În cadrul Dima Consulting Group, Monica ocupă poziția de Specialist de recrutare și dezvoltare și gestionează cu succes de multiple procese de recrutare și selecție de la poziții operative până la poziții de top management, de evaluarea psiho-aptitudinală a personalului și de organizarea și susținerea de traininguri Soft-Skills și team building-uri.

Fiind pasionată de psihologia organizațională consideră că performanța poate fi atinsă prin dezvoltare personală continuă, motiv pentru care participă periodic la diferite cursuri și traininguri de perfecționare.

Monica a absolvit facultatea de Psihologie-Pedagogie în anul 2005, iar în 2006 a terminat facultatea de Drept și Sociologie, din cadrul Universității Transilvania Brașov, urmând apoi un masterat în Comunicare  managerială și resurse umane la Școala Națională de Studii Politice și Administrative şi o specializare în psihoterapia Adleriana.

Specialist Recrutare –
Kamellia NEAGU
Departament Resurse Umane

Kamellia Neagu s-a alăturat echipei Dima Consulting Group în anul 2007. Absolventă a Facultății de Relații Economice Internaționale si cu un Master finalizat în Antreprenoriat  și-a început activitatea în cadrul companiei pe postul de Asistent Manager. Perseverența, spiritul organizatoric și dorința de perfecționare continuă de care a dat dovadă, au făcut posibilă implicarea ei în departamentul de Recrutare și Selecție în prezent ocupând poziția de Specialist Recrutare.

Atenția la detalii, spiritul critic și parcurgerea unor programe de formare în resurse umane sunt principalele caracteristici ce o recomandă în acest domeniu. Plăcerea de a lucra cu oamenii și dinamica domeniului în care activează sunt ingredientele care îi mențin energia și entuziasmul.

Este convinsă de faptul că potențialul uman este cea mai valoroasă resursă a companiei, acesta reprezentând factorul creativ, activ și coordonator, al activității firmei.

Nagy Lenke 2

Andreea Turlea 3

Elisabeta Olteanu

Expert legislația muncii –
Lenke NAGY
Departament Resurse Umane
_

Lenke Nagy este Expert legislația muncii și s-a alăturat echipei  Dima Consulting Group şi Profiles International în anul 2007.

A absolvit  Facultatea de Științe Economice și Administrarea Afacerilor în domeniul Management precum și diferite cursuri de specializare în Dreptul Muncii, Managementul Resurselor Umane, Relații de muncă și Legislația muncii.

Are o experiență de 14 ani în Administrarea Resurselor Umane, Raporturilor de muncă, Inspecția și Evidența muncii.

În echipa Dima Consulting Group se ocupă în principal de asigurarea aplicării corecte a prevederilor legale privind raporturile colective și individuale de muncă sau serviciu, consilierea managerului / managerilor privind noile modificări și tendințe pe piața muncii, implementarea modificărilor legislației muncii, precum și medierea relațiilor de muncă.

Este pasionată  de domeniul resurselor umane și crede cu tărie că valoarea unei companii este dată de calitatea umană și atitudinea  pozitivă.  Este convinsă  că în orice companie care se respectă este nevoie de: loialitate, sinceritate, încredere și respect reciproc.

Fiind o fire veselă și optimistă, reușește să inspire încrederea în colegi și în potențialul acestora.

Motto-ul preferat: „Să formezi o echipă este doar începutul, să rămâi împreună este progresul, să lucrezi împreună este succesul.” –Henry David Thoreau (1817 – 1862), Autor naturalist american

Director Profiles Research Center – Andreea ȚURLEA
Dep. Consultanță și Cercetare de  Marketing -Great Research & Development

Andreea Țurlea este Director General al companiei Profiles Research Center, companie ce face parte din grupul Dima Consulting și Profiles International. S-a alaturat echipei la sfârșitul anului 2012.

Cu o experiență de 14 ani în cercetarea de piață, a participat la toate etapele unui proiect de cercetare, a format și coordonat echipe de field (culegere date), procesare și analiză date realizând proiecte în diverse domenii, alături de mai multe agenții de cercetare.

Având expertiză într-o diversitate de studii cantitative offline și online, acoperind metodologii și analize în multiple domenii, dar și o experință de aproape 2 ani în cercetarea calitativă, reușește să ofere soluții care răspund întrebărilor și nevoilor clienților, la standarde de excelentă.

Pasionată de marketing, urmărește continuu să cunoască opiniile și atitudinile oamenilor și să înteleagă reacțiile lor ca sa fie la curent cu ce se întamplă în piață.

Este o fire pozitivă, ambițioansă, dedicată, orientată către rezultate și care agrează motto-ul: „Cele mai importante lucruri în lume au fost realizate de oameni care au continuat să încerce chiar și când se părea că nu mai este nicio speranță.” Dale Carnegie.

Licențiată în matematică la Facultatea de Matematică și Informatică din cadrul Universității București și-a completat studiile printr-un program de master în Studii de piață, Marketing și Publicitate la Facultatea de Sociologie, Universitatea București.

Manger Cercetare Cantitativă –
Elisabeta OLTEANU
Dep. Consultanță și Cercetare de  Marketing – Great Research & Development

Elisabeta Olteanu este Quantitative Research Manager, cu o experiență de 10 ani în analiză cantitativă şi project management în cercetări cantitative şi 2 ani experienţă în field management (cercetare de piaţă cantitativă şi calitativă).

A coordonat şi realizat cercetări precum: brand tracking, ussage & attitudes, life style şi segmentare, satisfacţie clienţi, studii de imagine şi poziţionare, studii de loialitate,  evaluare TVC, distribuţie numerică, teste de produs, reclamă şi concept, verificare distribuţie pliante, client misterios, observare la raft.

Principalele domenii de cercetare au fost: FMCG (băuturi alcoolice şi non alcoolice, produse lactate, produse de panificaţie, făină, paste, cafea, snacks-uri, dulciuri), bricolaj, telecomunicaţii, auto (autoturisme, comerciale uşoare, camioane), farmaceutice și servicii bancare.

Studiile ce stau la baza experienţei în acest domeniu au fost cele universitare, absolvite la Academia de Studii Economice Bucureşti, Facultatea de Comerţ, Specializare marketing.

Oana Calineci

Melinda Demeter

Specialist GMC – Oana CĂLINECI
Global Management Chalenge

Oana Călineci  este Specialist GMC în cadrul competiției mondiale de strategie și management Global Management Challenge.
Oana este  responsabilă cu promovarea la nivel național a campionatului mondial de management strategic. De asemenea, se ocupă de mentenanța platformei, oferă asistență participanților pe toată durata desfășurării competiției, planifică și organizează evenimentele anuale. Fire pragmatică, competitivă, creativă, orientată spre implementare și atentă la imaginea companiei, știe că succesul stă în mare parte în voința de a învinge și în capacitatea de ați păstra entuziasmul în orice situație.

Oana a absolvit Facultatea de Sociologie și masteratul în Gestiunea Campaniilor de Imagine din cadrul Universității Transilvania din Brașov.

Manager de Dezvoltare SBP –
Melinda DEMETER_

Melinda Demeter s-a alăturat echipei Dima Consulting Group încă din primii ani de activitate, organizând cursuri de calificare și recalificare.

Din anul 2004 face parte din colectivul Profiles International, dezvoltând rețeaua de parteneri  din țara. Pe parcursul celor peste 15 ani în domeniul resurselor umane și-a dezvoltat expertiza în analiza  necesităților de formare, în activitatea de evaluare a resurselor umane și în formarea experților de consiliere și orientare profesională.

Entuziastă, deschisă, pasionată de lucrul cu oamenii, crede cu tărie că cel mai important capital al oricărei afaceri este resursa umană, deoarece în spatele tuturor lucrurilor sunt oameni și toate rezultatele se datorează numai oamenilor.

De aceea consideră că dezvoltarea lor continuă trebuie să fie o prioritate pentru toate organizațiile care doresc  să-și asigure avantaje competitive pe termen mediu si lung.

Melinda a absolvit Universitatea “Transilvania” din Brașov, Facultatea de Mecanică.

Șef dep. consiliere în carieră VIA –
Ana-Maria COVACI
Consiliere și orientare vocațională

Ana-Maria Covaci este Șef departament consiliere în carieră în cadrul Dima Consulting Group și Profiles International, fiind implicată în scrierea şi implementarea de proiecte cu finanţare nerambursabilă, şi totodată, responsabilă pentru coordonarea departamentului VIA®.

Adeptă a principiului „nu există  nu se poate!”, Ana-Maria este ferm convinsă că orice problemă are o soluţie. Fire pragmatică şi orientată spre rezultat,  crede cu tărie în  „calităţile care constituie baza succesului – a adevăratului succes: integritatea, sinceritatea, modestia, curajul, corectitudinea şi decenţa.”(Colin Turner)

Ana Maria este economist licențiat în Ştiinţe Economice – Managementul firmei și specializată în managementul proiectelor.

Gabriela Dima

Mihaela Bucuță

Delcea Dumitru

Conf. Univ. Dr. Gabriela DIMA
Consiliere Psihologică
|

Gabriela Dima crede în oameni, în potențialul și puterea lor de dezvoltare continuă. Îi place să lucreze cu adulți tineri și copii, să creeze contexte și experiențe prin care fiecare să se poată (re)descoperi și găsi soluții spre a-și îmbunătăți calitatea vieții și a trăi în armonie cu sine și cu ceilalți.

Gabriela Dima este psiholog, absolventă a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, psihoterapeut și formator în cadrul Asociației Române de Psihodramă Clasică. Studiile de doctorat le-a absolvit la Queen’s University of Belfast – Irlanda de Nord și este conferențiar la Universitatea Transilvania din Brașov.

Are o experiență de peste 15 ani în domeniul formării, trainingului, dezvoltării și optimizării personale în mediul organizațional, educațional și al psihoterapiei, fiind alături de Dima Consulting Group de la înființarea firmei.

Lect. Univ. Dr. Mihaela BUCUŢĂ 
Consiliere Psihologică
|

Mihaela Dana Bucuţă este psiholog clinician, absolventă a Universității „Lucian Blaga” din Sibiu, psihoterapeut, formator şi supervizor în cadrul Asociației Române de Psihodramă Clasică. Titlul de Doctor în psihologie l-a obţinut la Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj Napoca, cu o teză ce abordează problematica depresiei şi a suportului psihosocial.

Şi-a început cariera la Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu, specializându-se în psihologia clinică a copilului şi adolescentului. În prezent este lector universitar doctor la Universitatea „Lucian Blaga ” din Sibiu, titular al disciplinelor de Psihologie clinică şi Psihoterapie.

Are o experiență de 19 ani în domeniul psihologiei clinice şi al psihoterapiei şi de peste 15 ani în cel al  formării, trainingului, dezvoltării și optimizării personale în mediul organizațional şi educațional, fiind alături de Dima Consulting Group încă de la înființarea firmei.

Responsabil IT
Dumitru Delcea
Departament IT

Dumitru Delcea este Responsabil IT şi s-a alăturat echipei Dima Consulting Group și Profiles International la mijlocul anului 2006 după câţiva ani de colaborare anticipată.

A absolvit Facultatea de Mecanică specialitatea Maşini şi Aparate Electrice în 1979.

Cu o experienţă de peste 40 de ani de electronică şi tehnologia informaticii, asigură suportul hardware şi software pentru buna funcţionare IT a Dima Consulting Group (Profiles International). Este o persoană verticală, matematică, practică, logică, precisă şi perfecţionistă. „Întotdeauna mai ai ceva de învăţat”.

Pentru înscrieri și informații despre traningurile și programele Dima Consulting Group, consultanții noștri vã stau în permanențã la dispoziție, la telefon: +40 268 426 336.